Moderator: Raiu Sergiu

de Sergiu - Altele
#43
Bună dragilor,
propunem atât ONG-urilor, cât și centrelor de zi din cadrul DGASPC-urilor, o acțiune comună pentru data de 2 aprilie, la nivelul întregi țări și a întregii Rețele RO TSA numită „Ziua porților Deschise”. Dăm comunicat de presă național și invităm oficial toți decidenții (deputați, senatori, miniștrii, responsabili autorități, medici, orice persoană publică cu care interacționăm și pe care o putem atrage) să cunoască și să trăiască pentru câteva clipe în mintea unei persoane cu autism.
Instituțiilor partenere în această rețea (ISJ-urile, DGASPC-urile, CJRAE) să adere și ele la această inițiativă și acțiune, dacă organizarea internă le permite - Ziua Porților Deschise în cadrul centrelor de zi ale DGASPC-urilor.

Ziua Porților Deschise de 2 Aprilie 2019 - „Trăiește o clipă în mintea unui copil cu autism” este o inițiativă a Rețelei RO TSA și are ca obiectiv o conștientizare mai mare a acestui diagnostic a publicului larg, o înțelegere mai bună a problemelor cu care se confruntă persoanele cu TSA. De asemenea privim această acțiune și ca un schimb de experiență între centre, ONG-uri, instituții pentru o înțelegere mai bună a problemelor cu care se confruntă instituțiile/DGASPC-urile/CJRAE, inspectoratele școlare.

Vă mulțumim și vă așteptăm să ne treceți pragul în 2 aprilie!

Mai puternici pentru copiii cu autism!